Prezentare generală
Comuna Corlăteni are o suprafaţă de 5585 ha teren agricol, 2758 locuitori şi este alcătuită din 4 sate: Corlăteni, satul reşedinţă de comună, Carasa, Vlădeni şi Podeni.
Prima menţiune despre comuna Corlăteni apare în secolul al XV-lea, într-un document din anul 1487, prin care marele domnitor moldovean, Ştefan Cel Mare, confirmă surorii sale Ana stăpânirea satului Corlăteni.
Comuna Corlăteni este aşezată pe malul stâng al râului Jijia, la o distanţă de 12 km de municipiul Dorohoi şi se învecinează la sud cu calea ferată Dorohoi – Iaşi, pe o distanţă de 14 km.
Situaţia economico – socială
Majoritatea locuitorilor comunei Corlăteni, lucrează în agricultură, existând doar 85 de salariaţi. În comună funcţionează o moară de grâu, trei mori de porumb, un atelier de fierărie – potcovărie.
Activitatea comercială se realizează prin cele 26 de unităţi care desfăşoară activităţi de comercializare de produse alimentare, băuturi şi tutun, precum şi alte tipuri de mărfuri cum sunt: cosmetice, articole electrocasnice, îmbrăcăminte, etc.
Legătura cu alte localităţi se realizează pe calea ferată, pe raza comunei existând trei puncte de oprire a trenurilor, iar transportul rutier se asigură doar pe relaţia Dorohoi – Corlăteni cu un autobuz care efectuează trei curse zilnice.
Învăţământul se desfăşoară în patru unităţi preşcolare, trei şcoli primare şi o şcoală gimnazială în cadrul căreia funcţionează două clase de arte şi meserii, profil agricol.
În comună există cămin cultural în satul Corlăteni cu o sală de spectacole de 200 locuri.
Există la centrul de comună o bibliotecă comunală cu 22 mii volume.
Activitatea sanitară este deficitară, fiind asigurată un singur medic care locuieşte în comuna Nicşeni şi o asistentă care locuieşte în comuna Dimăcheni, deşi în satul Corlăteni în spaţiul existent în Dispensarul Uman şi-ar putea desfăşura activitatea cel puţin cinci medici.